lory-cristea

abia de-ntinde mâna s-o atingă
şi-această principesă a minciunii
devine sfântă ca o catedrală

dacă e să ascult de cei
ce spun că
Dumnezeu a murit

nu e loc. se aude doar un ceas deşteptător de amintiri
şi plânsul păpuşii stricate

Şi să mistui deopotrivă miere
Care-abia e luată de pe stup
De la sânul mamei să mă rup
Spre-nverzite drumuri lungi, de fiere

Ca un vin curat de buturugă
Îmi pătrunzi în măduvă şi-n vine
Românie, cum te simt în mine
Deopotrivă patimă şi rugă

în preajma mea doar şerpi
şi câini turbaţi rămân
beau vin amestecat cu sânge
un pui de lup
mă sfâşie şi-şi frînge
colţii
ce zeu al desfrânării
m-a-ntocmit frumos
copil lăsat înstrăinării
eu sunt periculos
doar fiind român

un deal pe umeri
Dunărea pe frunte
şi Marea Neagră
ca un cerc mă strânge
psalm canonic
de nepărăsire

să plec deşi
măicuţa plânge
nu-şi vrea copiii mai bogaţi
decât deştepţi
un vameş îmi citeşte actul
(o fi Iisus sub acoperire)
,,poftiţi intraţi!
în cercul nostru
de suspecţi’’

într-o singură clipire se aud valurile
în scoicile ascunse cu rostul calcifierii
mâinilor întinse cu intenţia
prezumţiei de nevinovăţie
bineînţeles că te simţi bizar
obligat să tai în carnea obrazului
de fiecare dată aceeaşi cale de mijloc

unde îngeri de hârtie înalţă
suflete zmee amurgului psychedelic

între praguri
o umbră şade-ncremenită
ca mâna unui iconar
sfârşind conturul unei harpe
în care viaţa neplătită
coboară-ncet din calendar
sub semnul alb de şarpe